Cateheza 1

Explicarea Sfintei Liturghii (partea întâi)

Explicarea Sfintei Liturghii sintetizată din lucrările Mitr. B. Anania și Pr. Prof. Ene Braniște¹

În fiecare Sf. Liturghie înaintăm spre Împărăția Sfintei Treimi care va dura în veci (p. D. Stăniloae) iar despre cea mai sfântă și mai solemnă slujbă a Bisericii încă nu s-a putut spune totul. Meditația asupra Dumnezeieștii Liturghii nu istovește nici cugetarea, nici cuvântul, ci mai mult le întraripează.

În fiecare Sf. Liturghie, prin venirea și lucrarea Duhului Sfânt, pe care îl numim și Vistierul bunătăților ne sunt înnoite viața, bucuria și nădejdea mântuirii, iar prin explicarea dumnezeieștilor înțelesuri ale Sf. Liturghii, ne este preînnoită înțelegerea duhovnicească. Și astfel, ne cunoaștem mai adânc și mai precis chemarea, starea, demnitatea dar și responsabilitatea de călători care străbat marea agitată a acestei vieți pe corabia tare a Bisericii dreptmăritoare, la cârma acesteia aflându-se Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și însoțitori și ocrotitori avându-i pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfinții Îngeri și pe toți sfinții, iar doritul liman fiind Împărăția lui Dumnezeu. (P.F. Teoctist).

Explicarea își propune următoarele obiective:

1) Încadrarea Sf. Liturghii în orizontul mai larg al Împărăției Cerurilor

2) Trezirea conștiinței credincioșilor că prezența lor în actul liturgic este o împreună-slujire cu preotul din altar

3) prin cunoaștere și slujire, Liturghie trebuie să devină un bun lăuntric al fiecărui participant

4) legătura indisolubilă dintre Sf. Scriptură și Sf. Liturghie, prin lucrarea Duhului Sfânt, altfel, Scriptura devine și rămâne o simplă Biblie de studiu

5) prin sfințenia, dulceața și înălțimea ei, Liturghie poate deveni prag de descoperire a dreptei credințe.

Rugăciunea: Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau slujbă obștească.

Sf. Liturghie se săvărșește numai în Biserică, inclusiv paraclise sau capele sfințite cu antimis, și anume în partea ei cea mai sfântă, adică în sf. altar. Pot săvărși Sf. Liturghie numai arhiereii sau preoții care nu sunt opriți de la a sluji prin impedimente morale sau canonice. Obiecte necesare slujirii Sf. Liturghii:

– Sfântul ANTIMIS

– Sf. Veșminte

-Sf. Vase (discul, potirul, copia și lingurița) și acoperămintele

– Prescuri, vin curat și apă. Culoarea vinului este indiferentă

-Cărțile de slujbă: Sf. Evanghelie și Liturghierul, iar pt. cântăreți: Apostolul și Octoihul Mic și Cântările Sf. Liturghii

– mai multe lumini, cel puțin două pe Sf. Masă și una la proscomidiar.

Slujba Sf. Liturghii se împarte în 3 părți mari: A. PROSCOMODIA, B. LITURGHIA CATEHUMENILOR, C. LITURGHIA CREDINCIOȘILOR

I. PROSCOMIDIA

În peretele de miazănoapte al absidei altarului se află o firidă, cu o măsuță adăpostită într-o boltă și cu o lumină de ceară aprinsă la intrare. Se numește proscomidiar și în eanse săvărsește Proscomidia.

Firida simbolizează peștera în care S-a născut Mântuitorul și în același timp, mormântul din care Acesta a înviat. Născut dintr-o peșteră și înviat dintr-o groapă, Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât nu numai pe pământ, ci și în pământ, sfințindu-l atât în larguri cât și în adâncuri. Pe măsuță se află vasele liturgice, în număr de două: Discul este o tipsie rotundă, cu picior, care va purta viitorul Trup al Domnului. Potirul este un pahar de metal, cu picior, cu lăuntrul aurit, care va purta viitorul Sânge al Domnului. Alături se află câteva obiecte de serviciu liturgic: copia este un cuțitaș cu două tăișuri, cu lama triunghiulară, în forma unui vârf de suliță; o linguriță de argint, pentru cuminecarea mirenilor; o steluță, adică două arcuri de metal încrucișate și prinse la mijloc, menite să alcătuiască o boltă ocrotitoare pentru ceea ce va fi pe disc; și trei procovețe cu care vor fi acoperite sfintele vase.

În această firidă ajung darurile de pâine și vin pe care credincioșii i le aduc lui Dumnezeu pentru Sf. Liturghie, precum și pomelnicele cu numele viilor și al morților.

Un astfel de dar are valoare de jertfă. Jertfa este actul prin care tu, renunțând la un bun al tău, i-l dăruiești cuiva drag. În foarte multe cazuri, darul este expresia recunoștinței, gestul prin care cineva îi mulțumește cuiva pentru o binefacere primită. Dumnezeu este însă Ființa față de Care omul dintotdeauna a simțit nevoia de a-și exprima recunoștința. În istoria V.T., primele jertfe de mulțumire au fost aduse de către Abel și Cain, fiii lui Adam (desigur, fiecare în felul său), dar purcese din conștiința că omul datorează totul, absolut totul, lui Dumnezeu. Legea Veche prevedea cu minuțiozitate jertfele sângeroase de animale și păsări, ce trebuiau aduse la cortul mărturiei și, mai apoi la Templul din Ierusalim, dar Legea cea Nouă, instituită prin unica jertfă sângeroasă a lui Iisus Hristos pe cruce, le-a înlocuit cu jertfele nesângeroase din darurile pământului.

În firida proscomidiarului se aduc darurile de pâine și vin. De ce pâine și vin? Pentru că acestea sunt elementele indispensabile vieții omului, cele care nu pot fi înlocuite cu nimic altceva. Pe de altă parte, ele sunt produsul specific al priceperii și îndemânării omului, însușiri care sunt tot un dar al lui Dumnezeu; animalele și păsările consumă grâul ca grâu, strugurele ca strugure, dar numai omul e în stare să obțină pâine și vin.

Pâinea ca ofrandă liturgică are în centru înscrisă în relief o pecete pătrată cu inscripția IS HS – NI KA, ceea ce înseamnă Iisus biruie.

Pe toate acestea le are în față preotul la vremea când, îmbrăcat în toate veșmintele liturgice, începe rânduiala proscomidiei. Proscomidia face parte din Sf. Liturghie, dar este segmentul ei de taină, pregătitor. Ea povestește plastic istoria mântuirii noastre, în al cărei centru se află Iisus Hristos. Plasticitatea proscomidiei constă într-o suită de simboluri extrase cu copia din prescură, menite ca, prin transfigurare, să devină realitate mistică. Iisus Hristos istoric devine aici simbol în pâine și vin, pentru ca simbolul în pâine și vin să devină Hristos euharistic. Faptul că pâinea și vinul vor deveni Trupul și Sângele lui Hristos fără să-și piardă însușirile naturale ține de misterul liturgic.

Firește, preotul își începe slujba în urma unei pregătiri speciale la care îl supun prescripțiile canonice, aceea de a fi curat la suflet și la trup.

Prima piesă este un cub. Preotul îl scoate din mijlocul prescurii cu ajutorul copiei-cuțitaș, iar acesta va purta numele de agneț (de la agnus lat. care înseamnă miel), simbolul lui Iisus Hristos pe care Ioan Botezătorul Îl prezentase mulțimii prin cuvintele: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Înainte de a-l scoate, preotul face cu copia semnul crucii de trei ori deasupra peceții pe prescură, rostind: Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este răspunsul la porunca Domnului către ucenicii Săi la Cina cea de Taină, îndată după ce le-a dat să mănânce și să bea din Trupul și Sângele Său: Aceasta să faceți întru pomenirea Mea. Preotul, în virtutea succesiunii apostolice, dobândită prin hirotonie, nu face altceva decât să reitereze ceea ce înșiși apostolii au făcut după primirea poruncii. Pomenirea înseamnă amintire. După ce tâlharul de pe cruce, cuprins de căință îi spune lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!, Domnul îi răspunde: Astăzi vei fi cu mine în rai. După acest model al căinței Îi cerem și noi lui Dumnezeu să ne pomenească, fie direct, fie prin mijlocirea preotului, căruia îi încredințăm un pomelnic cu numele viilor și al morților pt. care el trebuie să se roage.

Agnețul va fi desprins din trupul prescurii, așa cum Mielul lui Dumnezeu S-a desprins din trupul Maicii Sale, aceasta fiind, la rândul ei, desprinsă din trupul omenirii. Dimensiunea agnețului e delimitată de cele patru laturii ale peceții. Preotul taie adânc pe linia fiecărei laturi, de fiecare dată rostind un citat din Profetul Isaia, cel care, cu opt secole înainte de Nașterea Domnului, prevestise în amănunt Patimile lui Iisus: Ca un miel spre junghiere S-a adus,..Și ca o oaie fără de glas împotriva celui ce o tunde așa nu Și-a deschis gura Sa…Între smerenia Lui judecata Lui S-a ridicat… Iar neamul Lui cine-l va spune?

Printr-o tăietură orizontală, agnețul e desprins din prescură, mișcare însoțită de cuvintele: Că S-a luat de pe pământ viața Lui. Preotul ridică astfel cubul din mijlocul prescurii, îl așază cu fața în jos, în mijlocul discului, și taie cruciș miezul până la coajă, rostind: Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viața și mântuirea lumii. Apoi îl întoarce cu pecetea în sus și, luând copia, îi face o împunsătură în partea lui cea dreaptă, sub numele IS, rostind: Și unul din ostași cu sulița coasta Lui a împuns, după care luând cu amândouă mâinile două vase alăturate, toarnă din ele în potir, deodată, vin și apă, însoțind mișcarea cu rostirea: Și îndată a ieșit sânge și apă și cel ce a văzut a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui. Apoi, făcând semnul binecuvântării peste potir: Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ați urmărit, desigur, cum preotul istorisește simbolic, treaptă cu treaptă, ceea ce este esențial în istoria mânturii noastre: patimile și moartea Domnului ca jertfă de Sine, așa cum au fost prefigurate de profetul Isaia și consemnate de Evanghelistul Ioan, singurul dintre apostoli care a fost martorul ocular al înfricoșătoarelor evenimente.

Imaginați-vă suprafața rotundă a discului ca fiind, în mic, imaginea universului. În centru se află Iisus Hristos, Cel pentru Care sunt toate și prin Care sunt toate, anume pregătit pentru suferință și moarte, deoarece El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi, așa cum mărturisește Sf. Ev. Ioan. De-a dreapta lui Iisus Hristos, preotul o așează pe Maica Domnului, simbolizată printr-o piramidă-triunghi de pâine scoasă din prescură. Așezarea ei este precedată de o rugăciune: Întru cinstea și pomenirea preabinecuvântatei, măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria, pentru ale cărei rugăciuni primește, Doamne, jertfa aceasta în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, și însoțită de citarea unui verset din Ps. 44: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta în haină aurită îmbrăcată și prea înfrumusețată.

De partea cealaltă a lui Iisus, simetric cu Maica Domnului, se rânduiește un pătrat alcătuit din trei rânduri a câte trei triunghiuri desprinse din prescură simbolizând nouă ipostaze ale sfințeniei: sfinții îngeri, sf. profeți ai Vechiului Testament, sfinții apostoli; sfinții ierarhi și dascăli ai Bisericii; sfinții mucenici; sfinții cuvioși; sfinții doctori fără-de-arginți; sfinții Ioachim și Ana, precum și sfântul (sau sfinții) prăznuiți în ziua respectivă; sfântul a cărui Liturghie se săvârsește atunci (Ioan sau Vasile). Toate acestea ocupă jumătatea superioară a tipsiei.

În jumătatea inferioară, sub agneț, din prescură se desprind trei piramide, mai mici decât aceea a Maicii Domnului, aliniate orizontal: una pentru arhiereul episcop al locului, ca și pentru preoții și diaconii împreună-slujitori, o alta pentru popor și cârmuitorii lui, și o alta pentru ctitorii locașului respectiv.

Cel de al doilea rând (și ultimul) e păstrat pentru pomenirea viilor și a morților, cu numele pe care preotul le are în memorie sau care sunt scrise pe pomelnicele ce i se aduc la altar. În timp ce pomenește, el răsucește vârful copiei în prescură și desprinde părticele mici, ca niște fărâmituri, miridele, care se alcătuiesc în două movilițe, una în dreapta, pentru vii, și una în stânga, pentru cei adormiți. Evident, movilițele pot deveni mai mari sau mai mici, după numărul numelor pomenite. La sfârșit, preotul scoate o părticică și pentru sine, rostind această rugăciune: Pomenește, Doamne, după mulțimea îndurărilor Tale și a mea nevrednicie, iartă-mi toată greșeala cea de voie și fără de voie, iar din pricina păcatelor mele să nu oprești harul Preasfântului Tău Duh de la darurile ce sunt puse înainte.

Proscomidia se încheie cu acoperirea Cinstitelor Daruri, precedată de tămâiere. Tămâia este o jertfă în sine, de cele mai multe ori adusă de credincioșii mireni, dar și simbolul rugăciunii ce se înalță către Dumnezeu, curată, diafană, înduhovnicită. Fiecare obiect al acoperirii trece prin văzduhul fin al tămâierii. Preotul ia steluța și o așează, protectoare, deasupra discului rostind: Și venind steaua, a stat deasupra, unde era Pruncul. Evident, o referință directă la episodul Nașterii Domnului, în spațiul căruia se săvârșește Proscomidia. Sub steluță se află Sfântul Agneț, simbol și prezență a Trupului care va muri pe cruce, dar care va învia din mormânt, întru slava Tatălui.

Punând primul acoperământ deasupra întregului disc preotul rostește cuvintele profetice ale psalmistului: Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat, îmbracatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins, pentru că a întărit lumea care nu se va clinti..Mărturiile Tale s-au adeverit foarte, casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile.

Cel de al doilea acoperământ este așezat deasupra Potirului însoțit de versetul: Frumusețea Ta, Hristoase a acoperit cerurile, și de lauda Ta este plin tot pământul. Și în timp ce așterne cel de al treilea acoperământ deasupra celor două sfinte vase, adică discul și potirul, preotul rostește rugăciunea: Acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; îndepărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul; îndreptează viața noastră, Doamne; miluiește-ne pe noi și lumea Ta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și iubitor de oameni.

În final, după ce a tămâiat Darurile astfel acoperite, preotul I se roagă lui Dumnezeu pentru proaducerea Cinstitelor Daruri: Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pe Domnul nostru Iisus Hristos- Pâinea Cea cerească, Hrană a toată lumea- L-ai trimis Mântuitor și Izbăvitor și Binefăcător – pe El, Cel ce ne binecuvintează și ne sfințește pe noi-, Tu Însuți binecuvintează această punere-înainte și primește-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomenește, ca un bun și de oameni iubitor, pe cei care au adus-o și pe cei pt. care a fost adusă, iar pe noi ne păzește neosândiți întru sfințita lucrare a Dumnezeieștilor Tale Taine. Că S-a sfințit și s-a preaslăvit preacinstitul și de mare-cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Iată v-am înfățișat partea ascunsă a Liturghiei, aceea care niciodată nu este văzută sau auzită, cea care se desfășoară în șoaptă și în mister. Ea este oficiată, întotdeauna, de un singur preot. Chiar când la aceeași Liturghie se află mai mulți slujitori, fiecare își ia rând și își pomenește viii și morții.

Recapitulând am putea împărți întreaga lucrare a Proscomidiei în câteva părți sau momente distincte:

a) Binecuvântarea cu troparul: Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump Sângele Tău, pe cruce fiind pironit și cu sulița împuns Mântuitorul nostru slavă Ție

b) Ritualul scoaterii (pregătirii Agnețului)

c) Ritualul pregătirii Potirului

d) Ritualul scoaterii și așezării miridelor: mirida Născătoarei de Dumnezeu (Panaghia, Bogorodicina), miridele sfinților (cele 9 cete), miridele pentru cei vii (începând cu cele 3 miride speciale), miridele pentru morți, mirida pentru sine (și, dacă e cazul, miridele speciale pentru trebuințe diferite)

e) Tămâierea(cădirea) și Rugăciunea pentru binecuvântarea Darurilor

f) Apolisul

În concluzie, în fața tipsiei de metal pe care a proscomidit, preotul contemplă nici mai mult nici mai puțin decât imaginea Împărăției Cerurilor, avându-l în centru pe Iisus Hristos. Nimic nu lipsește: Deasupra Biserica triumfătoare, prin Maica Domnului, îngeri și sfinți; dedesubt, Biserica luptătoare, prin viii și morții care așteaptă.